Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sănătate

Au apărut primele cazuri de reinfectare cu coronavirus.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că la nivelul ţării există „câteva” cazuri de reinfectare cu noul coronavirus, care în acest moment sunt studiate de specialişti.

CITEȘTE ȘI: Crucea Roșie a donat Spitalului “Victor Babeș” din Timișoara un aparat de ventilație mecanică

„Se discută la nivelul grupurilor ştiinţifice reinfectări în contextul unor posibile tulpini noi apărute. (…) Sunt câteva cazuri care au fost sosetaria.ro declarate (în România – n.r.), dar în acest moment le studiem”, a spus Tătaru, citat de Agerpres.

Totodată, ministrul a reiterat faptul că România este acum în cea de-a doua fază a primului val pandemic, pe un platou care speră să poată fi menţinut în condiţiile în care luna septembrie va fi una aglomerată şi grea, din cauza începerii anului şcolar, a alegerilor, dar şi a reîntoarcerii românilor din concedii.

„Suntem în cea de-a doua fază a primului val pandemic. Suntem pe acel platou pe care sper să îl menţinem în contextul unei luni septembrie destul de aglomerate şi cu o creştere pe care preconizăm sperăm noi mică a numărului de cazuri de la o zi la alta. (…) Ne pregătim pentru o lună destul de grea atât pentru cei care gestionăm (…), cât şi pentru cei care vor contribui la menţinerea unei stări sau a unei situaţii pe care să o putem controla”, a mai spus ministrul Sănătăţii, conform hotnews.ro.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Sănătate

După luni bune fără nici un pacient internat cu coronavirus, la Spitalul Municipal Lugoj, astăzi dimineață,conform conducerii unității spitalicesti,erau în îngrijire 7 pacienți. Vestea...

Sănătate

Autoritățile din Timiș se pregătesc să facă față celui de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus, deși numărul infectărilor, în prezent, arată că nu...

Sănătate

În județul Timiș a fost înregistrat un singur caz de infectare cu coronavirus, în localitatea Liebling, în ultimele 24 de ore. Direcția de Sănătate...

De Vizitat

Turcia se pregătește să intre joi, 29 aprilie, în primul lockdown complet din timpul pandemiei, în încercarea de a controla o creștere a infecțiilor...