Testele oficiale dezvăluie o realitate gravă: Care sunt fructele și legumele cele mai contaminate cu pesticide

Collage of fruits and vegetables

O persoană care consumă legume sau fructe ingerează până la 10 pesticide diferite. Cartoful este leguma cea mai plină de chimicale, iar mărul, cel mai nociv fruct, întrucât cel puţin un tip de pesticide a fost găsit în 98% din mostrele testate.

Cel puţin, asta arată testele efectuate recent de către Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), potrivit adevarul.ro.

Cel mai des, fructele şi legumele conţin imazalil, un pesticid periculos pentru sănătate

Concret, conform ANSVSA, cele mai nesigure alimente pentru consum: cartofi, căpşunele, merele, nectarine, piersici, ţelină, struguri, cireşe, spanac, ardei gras, roşii, castraveţi.

La polul opus, alimentele care conţin mai puţine pesticide sunt: avocado, porumb, ananas, varza, mazare, ceapa, sparanghel, mango, papaya, kiwi, vinete şi pepenele. Spre exemplu, în general, strugurii, roşiile şi lămâile conţin între două şi şapte pesticide diferite, iar merele, între două şi şase.

În consecinţă, ANSVSA recomandă respectarea mai multor reguli, pentru a scădea cantitatea de pesticide ingerată:

fructele şi legumele să fie spălate bine cu apă călduţă, iar acolo unde este cazul, acestea trebuie curăţate de coajă pentru a reduce cantitatea de pesticide conţinută.

Totodată, este recomandat să fie evitat consumul de fructe şi legume cultivate în extrasezon, pentru că atunci se folosesc cele mai multe substanţe chimice. Roşiile, piersicile, merele, perele etc. trebuie spălate riguros timp de cel puţin trei minute, după care să fie lăsate într-un vas cu apă în care este adăugat puţin bicarbonat de sodiu, care are calitatea de a elimina unele pesticide.

mazalil (E233) este pesticidul cacerigen care acoperă coaja citricelor, conform Asociaţiei InfoCons. Acest pesticid este o substanţă autorizată în 24 de state membre, inclusiv în România, începând de la 1 ianuarie 2012, până la 31 decembrie 2021, iar limita maximă admisă este 5 mg/kg, la citrice.

sursa: exquis.ro

leave a reply