Banner Mobilier Magazin BIG Mag

TÂLHĂRIE ÎNTR-UN CAZINO DIN TIMIȘOARA

Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiști după ce a jefuit un casino din Timișoara. Mascat și înarmat cu un cuțit, individul a intrat peste o angajată și a tâlhărit-o de încasări. Fapta s-a petrecut în noaptea de 26 spre 27 septembrie, hoțul reușind să fure aproximativ 5500 de lei pentru ca mai apoi să se facă nevăzut. Femeia a apăsat butonul de panică în timpul jafului și a cerut imediat ajutor. Polițiștii timișoreni de la Biroul de Investigații Criminale s-au deplasat la fața locului și, la câteva zile distanță, au reușit să îl identifice pe autor. Acesta a fost prins și dus la audieri, iar luni dimineață a participat la reconstituire în cazinoul în care a comis fapta. El este acuzat acum de tâlhărie calificată și riscă să petreacă ani buni în spatele gratiilor.

leave a reply