TITU BOJIN ALTDE Timis

Salariu mediu net a crescut cu 74 de lei în luna iulie

Salariul mediu net a crescut cu 74 de lei în iulie față de luna precedentă. Astfel, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică, câștigul salarial mediu nominal net a urcat la 3.372 de lei în luna iulie, ca urmare a reluării activități a unor agenți economici, a realizărilor de producție, ori a acordări de premii ocazionale.

De asemenea, creșterea salariului mediu net s-a datorat și disponibilizărilor de angajați care aveau venituri mai mici față de medie.

sosetaria.ro  Valorile cele mai mari ale salariului net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației, aproape 8.000 de lei, iar cele mai mici în domeniul hoteluri și restaurante, mai puțin de 1.700 de lei.

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, salariul mediu nominal a crescut cu 8,1%.

leave a reply