S-au anunțat controale masive în toată România! O instituție de forță face ravagii. Cine este vizat

Una dintre instituțiile de forță mai puțin cunoscute în România derulează în prezent controale în toată țara. Este vorba despre Garda de Mediu, care a declanșat controale termatice la nivel național, conform unui anunț făcut chiar de ministrul Mediului, Costel Alexe.

„În momentul de faţă, Garda Naţională de Mediu are două controale tematice de mare amploare în teren pe salubrizare, peste tot în ţară, pentru a vedea dacă şantierele administraţiei publice locale sau ale operatorilor şi dezvoltatorilor imobiliari respectă condiţiile privind autorizaţiile şi acordurile de mediu.

Rochie model nou DamaSunt cazuri în care ies cu maşinile sau cu betonierele pline de pământ din şantier şi apoi noi îi vedem pe străzi. În al doilea rând, sunt aceste depozite care au luat foc în ultimii ani sau care, sub o formă sau alta, depozitează deşeuri, pentru că avem informaţii că acolo situaţia nu este tocmai cea prezentată de ei”, a menţionat ministrul Costel Alexe.

Ministrul a punctat, totodată, că, în privinţa Gărzii de Mediu Bucureşti, instituţia a demarat o serie de controale şi se are în vedere înfiinţarea unui serviciu de permanenţă în cazul sesizărilor care apar după închiderea programului de lucru.

„În ceea ce priveşte Garda de Mediu Bucureşti, am făcut precizarea că nu au dat amenzi pe calitatea aerului. În momentul de faţă, sper că au înţeles şi vor verifica toţi aceşti operatori economici care sub o formă sau alta, nu doar în Bucureşti, ci şi în alte judeţe ale ţării, dau drumul la cuptoare noaptea când Ministerul Mediului nu are angajaţi care să opereze atunci.

S-a discutat cu noul comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, doamna Gătej, să facem serviciu de permanenţă în judeţe, astfel încât dacă sunt sesizări să se poată deplasa la faţa locului şi după ora 16:00 sau 17:00, când se închide programul”, a spus oficialul.

sursa: capital.ro

leave a reply