Peste un milion de vizitatori la expoziţia dedicată lui Leonardo da Vinci la Luvru

Este un record absolut pentru Muzeul Luvru, ultimul fiind înregistrat de expoziţia dedicată lui Delacroix în 2018

Expoziţia dedicată lui Leonardo da Vinci la Muzeul Luvru din Paris, care s-a încheiat luni seara, a fost vizitată de aproape 1,1 milioane de persoane, a anunţat marţi muzeu.

Cu 1.071.840 de vizitatori, ”acesta este un record absolut pentru Muzeul Luvru – ultimul fiind înregistrat de expoziţia dedicată lui Delacroix în 2018, care a atras 540.000 de vizitatori”, a declarat instituţia într-un comunicat de presă.

”Este extraordinar că la 500 de ani de la moartea sa, un artist al Renaşterii italiene continuă să fascineze atât de mult publicul larg. Astăzi, am două motive de mândrie: am reuşit să reunesc cel mai mare număr de lucrări ale lui Leonardo şi am strâns un public atât de numeros şi de diferit. Excelenţa ştiinţifică şi calitatea primirii ale Muzeului Luvrului au fost astfel apreciate”, a declarat Jean-Luc Martinez, preşedinte-director al Muzeului Luvru.

Expoziţia a oferit posibilitatea de a admira zece tablouri ale maestrului Renaşterii (unsprezece incluzând Mona Lisa), în timp ce doar circa douăzeci de tablouri sunt atribuite de specialişti lui da Vinci.

În total, în cadrul expoziţiei au fost prezentate, pe lângă aceste picturi, circa 150 de lucrări (desene, manuscrise, sculpturi, opere de artă) ale lui Leonardo da Vinci şi ale apropiaţilor şi discipolilor săi.

Din cele 104 zile în care expoziţia a fost deschisă publicului, prezenţa medie zilnică a fost de 9.783 de vizitatori, a mai spus Luvru.

leave a reply