Un meci de zile mari pentru sportul lugojean se anunță sâmbătă, 15 ianuarie, de la orele 18.30, la Sala Sporturilor I.K. Ghermănescu.
Amazoanele de la CSM Lugoj vor avea de înfruntat pe ocupantele locului trei în clasamentul Divizei A1 la volei feminin, CSM Târgoviște.
Cu această ocazie, echipa lugojeană țintește o victorie în campionat.
Voleibalistele noastre vor veni pe teren cu un moral bun, unul care va trebui susținut în număr cât mai mare de fanii echipei și nu numai.
Așadar, vă așteptăm la spectacolul voleiului! Intrarea este liberă.
sursa: redesteptarea.ro