Fostul trezorerier al PSD, Mircea Drăghici, condamnat la închisoare

Fostul trezorerier al PSD, Mircea Drăghici, a fost condamnat astăzi în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că ar fi folosit subvențiile primite de PSD de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil.

CITEȘTE ȘI: Medicii de familie anunţă că ar putea renunţa la contractul cu CNAS

De asemenea, lui Mircea Drăghici i s-au interzis mai multe drepturi pe o perioadă de trei ani, printre care cel de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.

Decizia de astăzi a instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.




romania-actualitati.ro

 

leave a reply