Femeie suspectă cu CORONAVIRUS, la Buzău.

Autoritățile sanitare din Buzău sunt în alertă după ce o femeie care s-a întors din Italia a sunat la 112 și a spus că se simte rău. În Italia, femeia ar fi intrat în contact cu o persoană suspectă de coronavirus.

În această seară, buzoianca a coborât din autocarul care o aducea din Italia, unde fusese la muncă. Aproape de Buzău, femeia a început să se simtă rău, iar când a coborât în stația de la Kaufland Eroilor a pus mâna pe telefon si a sunat la ambulanță.

În Italia, buzoianca îngrijirise de un bătrân, împreună cu o altă femeie. Astăzi, în timp ce se afla în autocar, buzoianca a fost sunată din Italia și i s-a dat o veste cumplită: colega sa, alături de care avusese grijă de bătrân, a fost internată la spital sub suspiciunea de infectare cu temutul virus, scrie Reporterbuzoian.

Purtând măști și costume speciale, membrii echipajelor SMURD și SAJ Buzău au ajuns la fața locului după aproximativ o oră și au preluat-o pe femie.

De asemenea, polițiștii prezenți la fața locului purtau măști medicale și au stat la o distanță considerabilă față de femeia suspectă de coronavirus. Până la sosirea echipajelor medicale, buzoianca a așteptat în picioare în stația de autobuz, purtând, la rându-i, o mască de protectie, mai scrie sursa citată.

Încă nu se știe dacă femeia va fi transferată la un spital din București sau dacă va fi dusă pentru a sta 14 zile în carantină la tabăra de la Arbănași, comuna Beceni.

În urmă cu puțin timp, reprezentanții Prefecturii au convocat o ședință de urgență.

sursa: dcnews.ro

leave a reply