E oficial. Marius Craina, candidatul Pro România la Primăria Timişoara

Pro România Timiş a reuşit să-l convingă pe Marius Craina să accepte candidatura la funcţia de primar al Timişoarei, din partea formaţiunii conduse de Victor Ponta. De asemenea, fostului director al Spitalului Judeţean Timişoara i-a fost propusă funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional al partidului.

De sâmbătă, Marius Craina este membru „plin” al Pro România, partid la care a trecut de la PSD. Fostul manager al Spitalului Judeţean spune că a acceptat să candideze după discuţia purtată, vineri, cu Victor Ponta.

„Aici m-am născut, aici am familia, prietenii, inima mea e alături de Banat şi Timişoara. Prin experienţa acumulată, prin faptul că aparţin locului cred că pot fi un bun primar. În urma discuţiei purtată ieri (n.r. vineri) cu Victor Ponta sunt convins că alternativa Pro România e soluţia pentru Timişoara. Eu vreau să fiu alături de oameni puternici, care să intre în teren să câştige meciul. E o echipă, un colectiv cu acelaşi ţel, câştigarea primăriei. E o responsabilitate uriaşă pentru cetăţeni. Vreau să fac tot ce pot pentru a reda municipiul celor care sunt aici. Vrem o Timişoara curată, frumoasă, prosperă, să punem Timişoara pe picioare. Le voi pune în aplicare, prin încrederea acordată”, a declarat Marius Craina la momentul anunţului legat de desemnarea sa pentru candidatura la primărie.

Victor Ponta, prezent la Timişoara pentru a prezenta candidatul partidului pentru postul de edil-şef, spune că Craina nu trebuie să plece la drum având ştampila „grea” a PSD, dar e sigur că fostul şef al Spitalului Judeţean va fi votat şi de PSD-işti.

“Unul dintre argumentele mele a fost cel legat de faptul că el nu trebuie să răspundă de ce a făcut PSD. Dacă e un candidat puternic pentru primărie, nu trebuie să plece cu ghiulele de picior în competiţie. Sunt suficient de realist în ceea ce priveşte votul politic, acesta l-ar fi dezavantajat. Cu cei de la PSD am discutat ieri, le-am făcut un apel. Acum, sincer, PSD nu e un brand să te ajute în campanie. Îl văd pe Marius Craina în funcţie votat şi de cei de la PSD. Noi nu suntem vinovaţi pentru ce au făcut ei. Domnul Robu, am avut o contribuţie directă şi la numirea sa, dincolo de calităţile fotbalistice galactice, Timişoara are un potenţial mult mai mare, Craina poate ajuta la îndeplinirea acestuia. Robu nu avea contracandidat atunci… USR are un om, dar ei sunt buni la criticat nu la făcut. Acum Robu chiar are un contracandidat puternic”, a mai spus Ponta.

Întrebat de ce nu a avut PSD încredere să-l trimită în lupta electorală cu Nicolae Robu, Craina a răspuns simplu: „Cred că această întrebare ar trebui să le-o puneţi celor de acolo”.

sursa: debanat.ro

leave a reply