Debut perfect în 2020 pentru CSM Lugoj la volei

Voleibalistele de la CSM Lugoj au avut parte de o vacanță scurtă, care s-a dovedit însă benefică. Fetele în alb și albastru au câștigat categoric jocul din etapa a 12-a a campionatului susținut la Pitești. Urmează meciul cu CS Medgidia.

Bănățencele s-au impus în minimum de seturi, 3-0, în 75 de minute de joc. Prima manșă a fost adjudecată la 19, a doua, care s-a dovedit cea mai echilibrată la 22, ca ultima să fie un adevărat galop de sănătate, la 15. Este o victorie importantă pentru echipa de pe malul Timișului, care are darul de a mai duce echipa cu un pas mai aproape de play-off. Programul bănățencelor este însă în continuare aglomerat.

„Miercuri, la prânz ne vedem pe teren și la televizor în primul joc acasă din acest an, cu CS Medgidia, ultima repetiție pe propriul teren înaintea duelului cu THY Istanbul, din optimile Cupei Challenge. Așadar, miercuri, 15 ianuarie, de la ora 15.00, avem un joc important de campionat și deși știm că ora nu este cea mai potrivită, poate ne ajutați și vă învoiți de pe la serviciu și ne vedem la sală. Am fi tare recunoscători! E un joc ce merită văzut!”, este mesajul clubului bănățean. Așadar, miercuri campionat, apoi meciuri din Europa.

sursa: debanat.ro

leave a reply