Banner Mobilier Magazin BIG Mag

CUPA ”RESPECT” LA FOTBAL ÎN SALĂ

A VI-a ediție a “Cupei Respect” la fotbal în sală se va desfășută sâmbătă, 16 iunie, cu începere de la ora 10, la Baza Sportivă din Cotu Mic. Competiția este organizată de echipa de fotbal Amicii Veseli Lugoj și au fost invitate 10 echipe din Caransebeș, Făget, Bazoșul Vechi, Recaș, Arad, Suceava, Sibiu, Dudeștii Vechi, Sânmihaiul Român, dar și o echipă din Bulgaria. Dintre acestea, până acum opt au răspuns pozitiv invitației.

Constantin Goloșie, organizator:

Avem confirmate un număr de opt echipe care vor veni. Se vor constitui două grupe a câte patru echipe, fiecare cu fiecare. Acțiunea începe la ora 10. Simultan se joacă în două baloane. Fiecare meci va dura câte 20 de minute. Arbitrii vor fi din Lugoj, șase la număr, care vor organiza din punct de vedere tehnic această competiție. Noi estimăm ca jucurile să se termine în jurul orei 14.40

După desfășurarea jocurilor acțiunea de decernare a cupelor, trofeelor și a diplomelor va avea loc la Casa Armatei. Va fi desemnat cel mai tehnic jucător, golgheterul competiției, cel mai bun portar și cel mai vârstnic jucător activ. Organizatorii spun că scopul acestei competiții este acela de a desfășura activități sportive și pentru persoanele care au trecut de prima tinerețe, care vor juca alături de tinere speranțe.

leave a reply