Cât de poluat este aerul Timișoarei? Avertismentul specialiștilor nu poate fi ignorat

Trăim într-o țară poluată. Datele Uniunii Europene arată că orașele din România ajung din urmă marile orașe europene, unde poluarea dă bătăi de cap autorităților. Și nici Timișoara nu stă mai bine! Cifrele sunt îngrijorătoare și, chiar la începutul săptămânii, Comisia Europeană a transmis Ministerului Mediului un raport în care se arată la ce nivel a ajuns poluarea. Potrivit ministrului Mediului, sunt 10 orașe în țară unde un plan de combatere a poluării este o necesitate urgentă. Acestea sunt:  Craiova, Cluj, Timișoara, Constanța, Brăila, Turnu Măgurele, Galați, Bacău, Ploiești și Pitești.

„Aş vrea să vă spun că, analizând datele, voi avea discuții şi voi începe procedurile cu celelalte 10 municipalităţi din România care au obligaţia să realizeze aceste proiecte privind calitatea aerului, pentru că este important pentru noi să avem o cât mai bună stare de sănătate a populaţiei în aceste aglomerări urbane, să prevenim şi, evident, să avem date pe care să le furnizăm opiniei publice. Ar fi trist ca România să înceapă iarăşi o corespondenţă cu Comisia Europeană pe proceduri de pre-infringement sau infringement pe calitatea aerului cu alte aşezări urbane din România”, a spus Costel Alexe, ministrul Mediului. Alexe a mai precizat că va solicita Institutului de Sănătate Publică un raport pentru a se vedea în ce măsură poluarea afectează sănătatea populației.

Despre calitatea aerului din Timișoara părerile sunt împărțite. În timp ce autoritățile susțin că respirăm aer bun și foarte bun, unele voci și chiar măsurători arată contrariul. Site-ul calitateaer.ro, pagină oficială care arată măsurătorile în timp real, oferă, în 21 ianuarie, o imagine clară. Potrivit acestui site, marți dimineața, la stația TM 2, cea din centrul orașului, indicativul de calitate era „mediu”; la stațiile TM 1, 4 și 5, aerul avea indicativele „bun” și „foarte bun”.

Și primarul Nicolae Robu a publicat propriile sale cifre despre calitatea aerului, tot la începutul săptămânii. „Iată calitatea aerului în Timișoara, astăzi, luni, 20.01.2020, ora 08:00, pe Calea Aradului și în centru, unde stațiile au toți senzorii funcționali.

Observație: Eu nu fac nicio apreciere. Redau doar indicațiile stațiilor Ministerului Mediului, agreate de Comisia Europeană! Știu că prin aceasta le creez probleme, ducându-i în ridicol pe cei ce-și doresc ca Timișoara să stea prost în general, respectiv prost punctual la calitatea aerului. Asta e, când ai mintea tulbure de patimă, de frustrare etc.”, a postat edilul șef pe Facebook.

sursa: banatulazi.ro

leave a reply