Cadrele sanitare ies în stradă, la Timişoara.

100 de membri de sindicat și-au anunțat prezența în fața prefecturii.

E deranj mare în rândul cadrelor sanitare. Refuzul guvernului de a acorda salariile cuvenite pentru acest an este considerat drept o jignire la adresa efortului depus de angajații din sănătate în ultimele 11 luni, adică de la declanșarea pandemiei.




De aceea, Consiliul Național al Federației Sanitas a decis organizarea unor serii de acțiuni, în vederea susținerii unor revendicări precum: aplicarea prevederilor Legii nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată; acordarea stimulentelor de risc pentru salariații din asistența socială.

În județul Timiș, aproximativ 100 de membri de sindicat și-au anunțat prezența în fața prefecturii, marți, de la 12 la 13, în cadrul unei acțiuni de pichetare. În funcție de rezultatele obținute, protestele vor continua și pot îmbrăca și alte forme.

Bluze bumbac dama Modele Noi Big Magrenasterea.ro

leave a reply