La data de 09 aprilie, în jurul orei 00:30, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, au efectuat semnal de oprire unui autoturism,care circula pe strada Huniade din municipiu,însă conducătorul auto, nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, și-a continuat deplasarea, aceștia pornind în urmărirea autoturismului. A fost solicitat sprijinul celorlalte echipaje, autoturismul fiind oprit de către polițiștii din orașul Făget pe DN 68 A.
În urma legitimării și a verificarilor în baza de date, polițiștii au constatat că este vorba despre un tânăr de 16 ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul l-a sustras de la o rudă fără încuviințarea acesteia. Întrucât emana halenă alcoolică , acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunilor de furt în scop de folosință, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și conducere sub influența alcoolului. Totodată, acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020 pentru nerespectarea interdicțiilor privind libera circulație.