Artista care pictează în bisericile din Banat. “Cea mai mare satisfacție o am când văd bucuria din ochii oamenilor care privesc ceea ce am realizat”

Dorina Zah, artist plastic specializat în pictură religioasă și restaurare a încheiat în luna iunie pictura iconostasului Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Lugoj. Este al nouălea pe care l-a pictat și este cel mai mare și mai complex de până acum.

”Are cinci registre, în total sunt 50 de icoane, plus icoanele celor două tronuri împărătești”, spune Dorina Zah, care de 13 ani s-a axat pe pictura bisricească.



Absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara, a realizat lucrări de pictură și restaurare la mai multe lăcașuri de cult. Printre acestea, bisericile din Victor Vlad Delamarina, Coștei, Lugoj, Scăiuș și Orăștie, dar și din Greccio – Italia, unde în urma unui concurs a fost selectată să picteze două fresce de pe Valea Sfântă, zona Rieti, cu imagini din viața Sfântului Francisc.

Iconostasul este, în lăcașul creștin de cult, un perete care desparte naosul de altar. Iconostasul arată, desfăşurată pe verticală, imaginea Bisericii, istoria chipului creat, chipul lui Dumnezeu şi căile lui Dumnezeu în istoria mântuirii omului. Întreaga viaţa este rezumată prin iconostas sub forma mijlocirii sfinţilor şi a îngerilor care se roagă împreună cu cei ce participă la slujbele din biserică. El vine să întrunească, prin imagine, conţinutul rugăciunii rostite cu voce tare de către preot.

”Pentru pictura religioasă cu siguranță e nevoie de o anumită stare sufletească”

Primul iconostas pe care Dorina Zah l-a desăvârșit a fost cel de la biserica Sfântu Gheorghe din Coștei. O lucrare specială a fost cea de la Scăiuș, iconostasul Sfintei Fecioare, pentru că acolo este icoana Sfintei Maria care a lăcrimat, și tot acolo l-a pictat pe Papa Ioan Paul al doilea, recent sanctificat, în premieră la noi în țară. La biserica greco-catolică din Mondialul Bocșei, a pictat-o pe Sfânta Ioana Antida Thouret, fondatoarea ordinului surorilor de caritate, o congregaţie religioasă de drept pontifical înfiinţată în 1799, la Besançon (Franţa), de Jeanne-Antide Thouret. Surorile se dedică în principal instruirii şi educării creştine a tineretului, îngrijirii celor bolnavi şi aflaţi în închisoare, pastoraţiei în parohii. În România Sfânta Ioana Antida a fost pictată în premieră de artista lugojeană.

Pentru iconostasul Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Lugoj a lucrat opt luni. Tronurile Împărătești din Biserică, care îl au la loc de cinste pe Mântuitorul Isus Hristos, au necesitat nu numai să fie pictate, dar și restaurate. De tot procesul s-a ocupat Dorina Zah.

”Este un iconostas în stil bizantin, pentru că cele pentru biserica greco-catolică, sunt în stilul catolic. Este o diferență de stiluri, icoana ortodoxă în stil bizantin, este un stil riguros, pictura bizantină este una figurativ simbolică, mult mai strictă decât cea catolică, care este mai realistă, pe stilul renascentist. Pentru mine a fost o provocare să lucrez în ambele stiluri, mă bucur că mi-a ieșit.”

Definită în mod canonic, tema icoanei nu e de competența artistului. La fel și simbolismul ei. Personalitatea iconografului trebuie să se eclipseze în fața personajului reprezentat. Ținuta vestimentară a persoanelor este invariabilă, ca și gesturile ori culorile.

”Primele discuții sunt cu beneficiarul. Încerc să înțeleg, ce anume își dorește de la mine. Pentru biserica ortodoxă regulile sunt mai clare, sunt anumite canoane bisericești care trebuie respectate și acolo e foarte puțin de discutat, trebuie să îmi asum ce las acolo. În Erminia picturii bizantine sunt descriși sfinții cu toate simbolurile lor, veșmintele pe care trebuie să le poarte, culorile sunt stabilite, forma feței, imaginea realizată de pictor trebuie să se conformeze acestei descrieri”, explică artista.

Fiecare lucrare e specială în felul ei. Dorina Zah lucrează de fiecare dată cu entuziasm și cu mare bucurie. Se dăruiește, spune ea, pentru fiecare. E ca o transă, dispare timpul și spațiul.

”Pentru pictura religioasă cu siguranță e nevoie de o anumită stare sufletească. Am foarte mulți colegi de facultate, care au terminat aceeași specializare dar nu fac asta. Au terminat același lucru, dar se simt poate încorsetați. Să pictezi icoane presupune un fel de asceză, un fel de renunțare la tine, la eul tău, la personalitatea ta creatoare, la eul tău de artist. La asta trebuie să renunți în pictura bisericească, la eul tău. Nu te manifești pe tine ca artist, trebuie să intri în spiritul acela și să reprezinți imaginea conform canoanelor și să redai acel spirit sacru. Nu oricine poate face asta, artiștii vor să se manifeste liber, să își manifeste personalitatea creatoare, să facă ce simt ei.”, spune Dorina Zah.

”Icoana m-a ales pe mine, nu eu am ales icoana”

Dorina Zah pictează de când se știe, însă tehnica icoanei a deprins-o în timpul facultății. A început studiile la Facultatea de Artă și Design din Timișoara dintr-o întâmplare.

”Aș putea spune că icoana m-a ales pe mine, nu eu am ales icoana. Eu de fapt voiam să mă fac profesoară de arte plastice, făceam la Lugoj Colegiul de Institutori, specializarea desen și după ce am terminat anul II m-am întâlnit întâmplător în Timișoara cu doamna profesoară Rodica Banciu, dânsa îmi era profesoară aici la colegiu, și mi-a spus să mă grăbesc că se fac înscrieri pentru secția restaurare și că sunt potrivită pentru asta, ea mă cunoștea foarte bine și a intuit, a insistat să merg. Am fost luată prin surprindere, nu mă gândisem la așa ceva, dar dânsa a insistat, mi-a făcut schiță unde trebuia să ajung. Am plecat după întâlnirea cu ea și mă gândeam să mă duc, să nu mă duc, eram așa de confuză, trebuia să ajung în altă parte. M-am oprit într-o intersecție și mi-am dat seama că m-am rătăcit. Nu știam unde sunt și când am căutat numele străzii mi-am dat seama că sunt chiar pe cea care mi-a notat-o doamna profesoară pe hârtiuță. Am simțit că trebuie să fac asta, a fost un semn că m-am trezit pe strada aceea. M-am dus și m-am înscris”, povestește Dorina Zah.

Prima icoană a pictat-o la examenul de admitere. Nu mai pictasem icoane până atunci, însă a luat cea mai mare notă la admitere. În facultate studiul icoanei se face prin lecţii aprofundate după natura statică, anatomia corpului uman, studii de compoziţie, de perspectivă, peisaj, arhitectură, studii după statuile greceşti şi romane vechi cât şi după modele de icoană, frescă şi mozaic bizantin din perioada creştină.

„M-a fascinat tot ce se preda acolo, mi-a plăcut atât de mult, și fiind secție de restaurare am învățat toate tehnicile, iar când am ajuns la icoană m-a fascinat atât de mult încât m-a absorbit cu totul și am rămas fidelă ei. Nu m-am gândit înainte la asta, dar probabil că structura mea sufletească a coincis cu ceea ce trebuie ca să fac asta”, mai povestește artista plastică.

În al treilea an de facultate a avut deja prima expoziție de icoane, iar apoi au urmat tot felul de cereri de lucrări pe care le-a făcut în timp. A mai avut trei expoziții în Lugoj, la București în 2013, la Nürenberg în 2007 și a participat în fiecare an la saloanele de artă plastică la Galerie de Artă din Lugoj. Nu renunță nici la idea de a se întoarce la pictura laică.

”Am tentative, nu am avut curaj să mă manifest, dar asta nu înseamnă că nu o să fac altceva, aștept să am timpul care să îmi permită să mă manifest și în pictura laică, nu refuz această provocare. Adevărul e însă că eu m-am simțit în elementul meu în zona de pictura bisericească. Cea mai mare satisfacție o am când văd bucuria din ochii oamenilor care privesc ceea ce am realizat, înseamnă că mesajul a ajuns la sufletul lor, acesta este scopul unui artist, arta plastică este și ea un mod de comunicare și dacă rezonează cu sufletul oamenilor înseamnă că scopul a fost atins”, spune ea.

Dacă ar fi să mulțumească cuiva pentru că s-a regăsit în această artă sacra ar fi chiar profesoara care a îndrumat-o.

”Nu pot decât să îi mulțumesc doamnei profesoare că a avut o intuiție foarte bună. Probabil că universul ar fi lucrat să ajung aici, probabil că Dumnezeu m-a cerut să fac asta”, își explică Dorina Zah chemarea.

”Cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Povestește-i despre planurile tale.”

Dorina Zah se pregătește acum pentru o expoziție eveniment de grup a iconarilor care va avea loc la început de octombrie la Timișoara. Cât despre planuri de lungă durată, acestea sunt cumva dincolo de noi, crede ea.

”Cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Povestește-i despre planurile tale. Nu obișnuiesc să îmi fac planuri de lungă durată. Cochetez cu gândul de a mă manifesta și ca creator, încerc să fac și tablouri de creație personală. Dorința o am, am și câteva idei, încerc să le și pun în practică”, spune artista pentru care, în continuare spațiul acela sacru al icoanei rămâne minunat.

Până la noi provocări Dorina Zah se bucură de răsărituri de soare(dacă se poate la Vama Veche), de apusuri, de natură, de teatru și muzică(”De muzică aș putea să spun că sunt dependentă”), de tot ceea ce ține de artă.

ghidulbanatului.ro

leave a reply