ANM: Cod galben de viscol şi instabilitate atmosferică

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis trei Coduri galbene de viscol, vânt puternic şi instabilitate atmosferică

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări cod galben de vreme rea pentru următoarele zile. Meteorologii anunţă ninsori viscolite la munte.

Interval de valabilitate: 26 februarie, ora 14:00 – 27 februarie, ora 21:00
Zone și fenomene vizate: la munte, îndeosebi în zona înaltă, intensificări ale vântului și viscol

Din noaptea de miercuri spre joi (26/27 februarie) treptat vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ și local va fi viscol.

Ninsori, temporar viscolite, vor fi și pe parcursul zilei de vineri, 28 februarie și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă (28/29 februarie).

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 26 februarie, ora 14:00 – 26 februarie, ora 20:00
Zone vizate: județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara și Alba
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică

În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara și Alba, în după-amiaza și seara zilei de miercuri (26 februarie) vântul va avea intensificări, cu viteze cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h.
Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp.

Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul Transilvaniei, mai ales în noaptea de miecuri spre joi (26/27 februarie).

Interval de valabilitate: 27 februarie, ora 11:00 – 27 februarie, ora 21:00
Zone vizate: județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman
Fenomene vizate: intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze, în general, de 60…70 km/h.

leave a reply