A fost identificat autorul crimei de lângă Gara de Nord din Timișoara.

Cine îl vede, este rugat să sune la poliție.

După zile în șir de căutări și audieri, cel care a omorât un migrant și a rănit grav un altul a fost identificat. Conform reprezentanților  Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, acesta este de naționalitate afgană, la fel ca victimele, și i se cunoaște identitatea.

Atât doar că aceasta nu poate fi făcută publică, cu toate datele, așa că se știu doar inițialele: A.F.

Pe de altă parte, în speranța că cineva îl va vedea și recunoaște, imaginea lui a fost făcută publică.

El este căutat pentru  omor și tentativă de omor.

tricouri de vara femei magazin big magReprezentanții poliției au făcut un apel la cetățenii care îl văd să sune de urgență la 112 sau la cea mai apropiată secție de poliție. Totodată, li se atrage atenția să nu încerce să se apropie sau să intre în vorbă cu acesta, deoarece este considerat un individ periculos.

“În fapt, s-a reținut că în cursul după-amiezii de 19.04.2021, în jurul orei 1636, inculpatul A.F., cetățean afgan, în timp ce se deplasa alături de alți trei migranți afgani, pe bulevardul Republicii din Timișoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuțit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital.

În prealabil,  în același context, inculpatul A.F. ar fi aplicat o lovitură de cuțit și unui alt migrant, respectiv persoanei vătămate K.N., lovitură soldată cu o plagă înjunghiată care a impus internarea acestuia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

După comiterea faptelor, inculpatul A.F. a fugit și s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, iar până la acest moment procesual nu s-a reușit depistarea și audierea sa, astfel că în cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul A.F., în lipsă, urmând a aduce la cunoștința opiniei publice soluția judecătorului de drepturi şi libertăţi”, se arată într-un comunicat al  Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.



leave a reply